Voulez vous français avec moi (ce soir) ?
Iată că începu şi summit-ul , oups ... excuse moi, sommet-ul francofoniei, ocazie cu care şoferii vor ara prin coclaurii Bucureştiului în căutare de rute ocolitoare dând mărunt din buze cu vagi aluzii la timpurile din pruncia d-lui Videanu. A propos de “sommet” , aştept cu satisfacţie prima întâlnire la vârf a ţărilor cu ieşire la Marea Neagră să văd dacă ziarele o să vorbească despre “balşoi guleai”-ul Mării Negre.
Lăsând gluma la o parte, am un mare respect pentru cultura şi limba franceză şi parcă şi azi îmi vine să intru în pământ de ruşine că în vremea liceului am fost prins că am dublat numerotaţia paginilor manualului meu de limba franceză “în clar” cu creionul, “soa'san'onz” ... “soa'san'duz”.
Acum, între noi fie vorba, să sperăm că invitaţii sommet-ului n-o să înceapă să se preumble singuri de capul lor prin Bucureşti, să asculte pe la radio sau tv-uri, că la anul s-ar putea să ne recomande organizarea unui summit al americanofoniei.
Acum vă zic bye-bye, că după ce mergem la shopping la cash&carry am oră de fitness iar deseară, în loc să mă uit la talk-show-ul ăla în prime-time care nu mai face rating, o să intru pe un chat room cu un coleg care e broker şi mi-a zis că la ei la office, la un meeting, un manager de PiiiAaahR le-a zis că a apărut pe net un ad cu un link ca să aplici un form on-line pentru un job cool la o bancă cu brand şi dacă după un training la marketing devii dealer şi ai un trend ascendent îţi oferă un discount, party-uri în weekend şi team-building la Sinaia cu hostess-uri topless. Wooooooow .... timeout.
(scris în septembrie 2006, la al XI-lea Sommet francofon din Bucureşti, publicat în eWeek)

Comentarii
Trimiteți un comentariu