Cum să creşti PIB-ul (altora) cultivând etnobotanice virtuale

      Dorin, colegul meu de serviciu, este un tip foarte ordonat şi studios. În maşină, de acasă la serviciu şi invers, ascultă audio-book-uri despre criza financiară,  managementul proiectelor şi multe altele. Uneori le mai cumpără şi în format clasic, pe hârtie, de aceea am făcut ochii mari când am văzut la el pe masă ultimele trei cărticele din seria “for dummies”, “Facebook”, “MySpace” şi “Twitter for dummies”.

      Hai, dă-o naibii, am zis eu, ce naiba poţi scrie într-o carte de 240 pagini despre Twitter, asta e un soi de teoria chibritului, un soi de cursuri despre cum să înghesuim un mesaj în 140 caractere. Bine, unii chiar că au nevoie de instruire, că am mai primit mesaje de 2 pagini din care n-am înţeles mai nimic.

      Văzând isteria mereu crescândă în domeniu, mai ales şi după  ce Google mi-a aruncat în poală noua sa jucărie, Buzz, mi-am zis că poate, totuşi, ar trebui să le mai dau o şansă reţelelor astea sociale, poate n-am fost eu prea atent, poate totuşi folosesc la ceva.

      Tot aveam eu de gând să încerc promovarea următorului concert Mozart ROCKS – 2010, pe 12 aprilie , hai, zic, să văd dacă vorba pe net se duce mai repede decât pe afiş.

      După  ce m-am căznit vreo câteva minute să-mi aduc aminte parola contului de Facebook pe care mi l-am făcut de curiozitate acum vreun an (era 1234, slavă Domnului că am absolvit cursuri de criptografie avansată!) m-am aruncat în universul celor peste 400 de milioane de utilizatori activi, pe care peste 100 milioane îl accesează folosind divaisuri mobile, în care peste 60 de milioane postează zilnic câte ceva, în care utilizatorul mediu petrece zilnic câte 55 minute.

      Prima surpriză a fost aceea că, după ce m-am chinuit cu nişte dialoguri în care Facebook-ul zicea că vrea să afle care dintre oamenii cu care am corespondat prin Gmail au deja conturi la ei, după ce am bifat persoanele pe care le cunoşteam, în final băieţii au trimis mail de cerere prietenie la TOATE CELE 850 DE ADRESE DE MAIL, de la Năstase la Crin Antonescu, de la Dan Grigore la Dumitru Prunariu. Meserie ... Şi ieri am auzit că au trimis o a doua şarjă, ca să fie siguri că mă înjură suficienţi oameni.

      În câteva zile, aveam vreo câteva zeci de prieteni. Cool, mi-am spus. Pe urmă cutia poştală a început să-mi fie inundată de zeci de mesaje. Cineva găsise nuş' ce motănel rătăcit în ograda lui virtuală şi se oferea să mi-l paseze. M-am uitat la expeditor, persoană importantă, nu spui cine, ş-am zis să fiu amabil. Naiba m-a pus? În câteva zile se strânseseră în bătătura virtuală capre, tăuraşi, pisicuţe, cotarle, răsaduri de pătrunjel, de lămâiţă, coada şoricelului. Am întrebat un expert, ce naiba fac eu cu toate astea? Păi, le plantezi (virtual), ai grijă pe urmă să le uzi (virtual), inviţi prietenii în grădina virtuală, te lauzi cu răsadurile, dai şi la alţii. Când am auzit că există şi cadouri virtuale pe care trebuie să dai bani reali să le poţi trimite, am rămas mut.

      Tare de tot, mi-am spus. Probabil că de-aia ne înghesuiau ăia de la UE să facem strategia de broadband, ca să aibă şi tuşa Veta de la Cireşu' broadband, să steie câtu-i ziulica de mare să ude (virtual) răsadurile de cestârlapiţă, în timp ce grădina din spatele casei rămâne pârlog. Asta cu udatu' virtual dă bine la biznis, doar că la biznisul altora, atâta vreme cât routerele nu sunt produse la Tehnoton Iaşi, uaiărlesu nu e produs la IPRS Băneasa, care produce acum apartamente cu sufrageria cu vedere la pădure şi eu mănânc roşii din Turcia din care muşc ca din măr, cu mare băgare de seamă, să nu-mi smintesc plombele.

      După  ce am găsit modalitatea în care să opresc exodul (virtual) de animale şi răsaduri exotice spre pagina mea, m-am procopsit cu altele. Zilnic mă pocneau cu perne de puf câteva gagici cu ameninţarea că dacă nu ripostez în 24 de ore sunt un iepuraş fricos. Nu sunt violent din fire, însă judecând după pozele unora ce m-au provocat, m-aş fi aruncat în luptă dreaptă dacă nu m-aş fi prins din vreme că faptele mele de glorie sunt afişate public la loc de cinste taman pe wall-ul meu, la care are acces şi altcineva şi n-am vrut să risc să dorm împărţind preşul cu câinele.

      O sublimă fereastră a cunoaşterii mi s-a deschis apoi, aflam despre nu ştiu ce prieten că dacă ar fi jucat în filme, ar fi primit rolul lui Darth Vader, despre altul că e compatibil cu Lisabona, că poziţia lui preferată de sex este “caiac-canoe”, că îl reprezintă cutare personaj din desene animate, băutura Daiquiri-lemon ar fi fost creată doar pentru el, animalul lui de casă este porcul de Guineea, locul lui de vacanţă e în Malibu şi maşina care i-ar veni mănuşă ar fi BMW-ul. Apropos, chiar am auzit că BMW ar rechema mii de maşini în service la verificare pentru că s-a constatat că, probabil din cauza unor defecte ale geamurilor, şoferii de BMW conduc de parcă n-ar vedea pe ceilalţi participanţi în trafic şi au impresia că sunt singuri pe şosea.

      Fir'aş  al naibii, bă, cum se face că nu vezi pe nimeni că e frate de cruce cu cheia de 14, compatibil cu strungul şi raboteza, că animalul lui de casă predestinat e găina care face ouă din alea cu zero în faţă şi gemul lui preferat e ăla din prune brumării de la Întorsura Buzăului.

      Pe urmă “am realizat că” (mă calcă pe nervi înlocuitorul preţios, forţat modernizat al demodatului “mi-am dat seama că” care a ajuns “de mare porc”, căzând astfel în desuetitudine) la o creştere de la 150 milioane utilizatori de Facebook în ianuarie 2009, până la peste 400 milioane de portofele care pot fi deschise azi, e o ditamai tarla de marketing. Care se amăgeşte în continuare crezând că sloganul “Consumă, consumă, fire-ai al draq, că dacă nu, nu contezi pentru noi !”, ar putea să ne scoată din criza financiară.