marți, 29 iulie 2014

Despre imnul României, din nou

Toți politicienii se întrec astăzi în a arăta lumii ce mare respect au ei față de simbolurile României, astăzi fiind rândul imnului național! 
Care imn, la vremea lui, a avut o anumită semnificație, a fost abil folosit și-n zilele așa zisei revoluții, în fapt momentul care a permis clasei politice să-și fumeze Kent-ul și să-și ducă amantele în Merțane la vila de la munte, în văzul lumii, fără să se mai ascundă. 
Problemele lui sunt două, de fapt trei. 
Prima, că e prea lung. Dacă e să-l cânte tot, trebuie să-ți iei pachet de dimineață că te apucă foamea pe la strofa 37. 
A doua problemă este, (am mai zis-o) că e în tonalitate minoră, inadecvat pentru un imn național care trebuie să insufle victorie, speranță, nu să certifice o stare de tristețe și nemulțumire perpetuă, după părerea mea total inadecvată de când poporul are în sfârșit acces la multe canale TV cu Capatos, are aifon 5 și are mall-uri suficiente și posibilitatea să-și aleagă singur dictatorul. 
Ultima problemă e că are o strofă cu Traian și când o aud pe aia, îmi crește tensiunea gândindu-mă la spusele absorbantei șefe cum și de unde ne tragem!

UPDATE: Un comentariu interesant de la Mircea Sârbu!

Mircea Sarbu "[...] cu toții fiind în căutarea unei melodii pentru poezia „Un răsunet”, cel care a găsit melodia „veche, tărăgănată”, dar devenită atât de vibrantă în posterioritate, a fost Anton Pann.
Această melodie nu era alta decât romanța „Din sânul maicii mele”, alcătuită în 1839 pe versurile lui Grigore Alexandrescu.[...]".
Deci *romanță*. Asta explică cheia minoră și tempoul nepotrivit (nu prea se poate bate pas de defilare, deși s-a mai adaptat pe parcurs ritmica).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu