Experiența unei zile în cușca leilor la “FRF”

Cine mă cunoaște, mă știe că n-am fost niciodată un “microbist practicant”! Când a câștigat Steaua Cupa Campionilor mi-aduc aminte că am fost și eu, plin de entuziasm, împreună cu toți colegii până în centrul Bucureștiului, dar asta numai pentru că atunci când am ajuns în dreptul căminelor de la ASE au coborât câteva studente microbiste pentru a căror companie speram eu să merite să faci un drum pe jos până la Intercontinental!

Îmi plăcea în facultate să merg cu colegii din cămin la fotbal, pe terenurile din spatele căminului din Regie, la Sportul Studențesc. Nici acum nu știu foarte exact toate regulile, știu numărul de jucători din teren, numărul de minute care trebuie jucate și în linii mari faptul că ofsaidul are legătură cu ceva cu o minge trimisă prea mult în spate. Rămâneam pe marginea terenului dar mă pricepeam de minune să le dau indicații prețioase băieților, iar ei erau suficient de amabili cât să nu-mi strice iluzia că aș fi un fel de antrenor al echipei de fotbal a Facultății de Automatică din București. Probabil că în neștiința mea, chiar dacă neremunerat, am fost totuși ceva mai eficient (la nivelul acela) decât Pițurcă încât echipa “noastră” a câștigat în două rânduri trofeul Politehnicii la vremea aceea.

Acestea fiind zise, probabil că toți cei care mă cunosc ar rămâne complet uimiți ce-am căutat eu pe 5 Martie, la sediul FRF, la ședința de alegeri care a produs prima schimbare majoră în managementul fotbalulului românesc, schimbarea lui Mircea Sandu, zis și “Nașul” (îmi șoptește cineva).

Întâmplarea a făcut ca să am prin 1992 o legătură pe partea de informatică cu firma care renova Cazino Victoria unde am implementat primul sistem informatic din România la vremea aceea de comenzi direct de sus, din salonul de cabaret, către bucătărie, gestiunea stocurilor și calculul rețetarului, încasărilor. Atunci l-am cunoscut pe Marcel Pușcaș, fostul fotbalist, unul dintre cei care au transformat o clădire aflată într-o completă ruină, așa cum am văzut-o în primele zile când am călcat acolo, într-o bijuterie arhitectonică, aducând în ea farmecul vremurilor de altădată de pe vremea cabaretului Tânase!

După 20 de ani, am avut ocazia să-l reîntâlnesc pe Marcel Pușcaș în timpul campaniei sale pentru șefia FRF și am primit propunerea din partea sa să-l sprijin cu cunoștințele mele pe partea de informatică în completarea unui proiect de manageriat al Federației!

Ca urmare, pe 5 Martie 2014, îmbrăcat la costum de gală, am fost prezent cu 2 minute înainte de ora 10:00 fixată pentru începerea ședinței, la “Casa Fotbalului” de lângă noul stadion național, pentru ședința de alegeri.

În mod tradițional, după verificări și paraverificări la intrarea în sala de ședințe “Nicolae Dobrin”, ședința a început undeva pe la ora 10:30, accesul candidaților la șefia FRF nefiind însă permis în sală, pentru discutarea unor “probleme aflate pe ordinea de zi”. Ne-am bucurat însă aflând că adunarea are cvorum, infirmând astfel zvonurile venite cu o zi înainte conform cărora s-ar fi dus tratative pentru amânarea alegerilor prin lipsă de cvorum, în condițiile în care pe 4 Martie, o replică a cutremurului din '77 s-a produs însă în fotbal, aducând condamnări cu executare pentru 8 figuri importante din afacerea numită fotbal printre care și a fotbalistului Gică Popescu, candidatul favorit la șefia FRF.

După terminarea primei părți, care a durat o oră și ceva, iese lumea la pauză aglomerându-se în incinta unde au fost aduse sticle cu apă minerală, niște băutură răcoritoare de proveniență incertă și dubioasă, cafea, ceai, niște brânzoaice palide, reci și frigide care păreau a fi de post, niște plăcintă nereușită de mere și câteva sandvișuri “de PECO” ce s-au epuizat imediat.

“Uite mă”, zic eu, “că totuși federația nu e așa de risipitoare, n-aruncă bani pe mâncăruri de lux”, habar n-având nici măcar de bugetul, veniturile sau cheltuielile ei, aducându-mi totuși aminte că au fost zile când am mâncat lucruri mai de soi chiar și în studenție, la cantină!

Din discuțiile la care trăgeam (complet dezinteresat) cu urechea, am aflat că există cvorum de vreo “două sute și ceva” de oameni, totul e OK, se fac alegeri și că Mircea Sandu tocmai ce-a fost numit “Președinte onorific” și va primi o rentă viageră de 6.250 € PE LUNĂ ( tocmai ce suma a fost ridicată de la 5.000€ pe lună la 6.250€ printr-o hotărâre a Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal în dimineața aceea ), o mașină de serviciu pe viață, cu costurile ei suportate integral de federație, O SECRETARĂ PE VIAȚĂ și un alt cadou find administrarea spațiului de la etajul doi al unei clădiri aparținând FRF, precum și suportarea costurilor pentru orice intervenție chirurgicală suferită în străinătate!

Oups … e clar, asta-i explicația pentru care făcură băieții economie la merinde, să le rămână bani că n-au de unde ști cât mai trăiește Mircea Sandu și nici dacă nu-i trece cumva prin cap să-și facă o mărire de penis prin străinătate.

După golirea mai mult decât instantanee a platourilor cu încercările nereușite de aperitive (la care m-am abținut aristocratic, să las loc pentru tura a doua), în fața clădirii oprește un autocar în care se aburcă grăbiți câteva zeci de participanți care probabil aveau de prins avionul sau trenul.

Reveniți în sală, de data asta cu tot cu candidații la șefia FRF, am avut și eu primul contact vizual cu celebrul “Naș”, încruntat și nervos, cerând să se facă imediat prezența, supărat probabil (ziceam eu) pe cei care au venit, au votat, au mâncat și s-au cărat!

Mai mult, Nașu' a făcut el cu mâna lui prezența, strigând vreo 6 liste și răstindu-se când la cei care tot se fâțâiau pe ușă, când la vreunii care nu strigau suficiente de tare “Prezent”! După terminare, unii au protestat că nu au fost strigați și au fost trecuți absent deși erau în sală. Steaua de exemplu a fost dată ca absentă, deși Valeriu Argaseală se afla în sală!

În final, după socoteli, a rezultat că deși plecară suficienți, tot au rămas cât să facă cvorum, cu vreo 16-17 oameni peste limita critică! Moment în care o parte din cei din Comitetul Executiv, plus Nașu', au devenit brusc îngrijorați!

În acel moment s-a decis că procedura de vot al noului șef al FRF poate începe, au fost acordate câte 10 minute fiecărui candidat pentru discursuri.

Subit, o providențială necesitate de a merge să mă “spăl pe dinți” la WC a intervenit, moment în care am tras (repet, involuntar) cu urechea la o discuție a unui alt personaj, unul Mitică Dragomir, ce-i comunica misterios cuiva faptul că în finala din turul 2 ar trebui să rămână Avram și Chivorchian.

Întors în sală, am făcut rapid niște calcule privind posibila împărțire a voturilor între candidați și am comunicat-o lui Marcel Pușcaș care, după o discuție cu Răzvan Burleanu, a luat o decizie.

Discursul lui Răzvan Burleanu a fost unul managerial, bine punctat, convingător și prea lung. Depășind timpul de 10 minute, a fost atenționat de Mircea Sandu și în acel moment, Marcel Pușcaș a anunțat că-i cedează 2 minute din timpul său! După alte 2 minute istoria se repetă și Pușcaș îi mai cedează încă 2 minute din timpul său.

Ajuns la microfon, Marcel Pușcaș începe discursul său cam așa: “6 minute sunt prea multe pentru a putea vorbi despre lucrurile bune ce s-au întâmplat în fotbalul românesc și sunt prea puține pentru a putea vorbi despre cele rele. Acum 24 de ani, România era pe un merituos loc 7 în lume și acum a ajuns pe locul 53. Haideți să încredințăm conducerea FRF cuiva care a demonstrat că poate lua fotbalul de la un nivel mini și de a aduce performanță. Ca atare, rog secretariatul FRF să ia notă de faptul că-mi retrag candidatura și recomand tuturor susținătorilor mei să-l voteze pe Răzvan Burleanu”.

Aplauze, șoc, groază pe fața unora! Discursurile continuă și se ajunge la porțiunea de final în care se explicau modul de votare! Deși informația că Gică Popescu NU mai putea candida la șefia FRF era mai veche de 24 de ore, el era prezent în continuare pe buletinele de vot tipărite, de parcă FRF n-a avut timpul necesar să listeze încă 250 de pagini în care Gică Popescu să nu mai apară. Sau poate făceau economii, pentru renta viageră a Nașului, mai știi!

Comisia de vot a început să taie cu pixul de pe toate buletinele numele lui Gică Popescu și al lui Marcel Pușcaș, moment în care Nașu' explică modul de vot! În cabină, fiecare trebuia să taie pe toți candidații în afară de cel preferat și să-l lase netăiat pe cel dorit! În acel moment, mă mănâncă limba și intervin cu toată seriozitatea și cât de impunător puteam fi eu la ora aia, proaspăt ras în cap și la costum de ginerică: “AM PREFERA CA TOTUȘI CEL PE CARE-L ALEGEM SĂ FIE ÎNCERCUIT, CA OPȚIUNEA SĂ FIE CLARĂ ȘI EXPLICITĂ”!!! Mircea Sandu a sărit atunci ca ars că NU, asta e procedura, alta nu poate fi!

Am încercat să explic acest lucru celor doi domni pe care Mircea Sandu i-a indicat ca fiind specialiștii în materie de jurisdicție și cărora le-am spus că, buletinul astfel completat rămâne într-o stare incertă, el putând fi ușor anulat de cineva rău intenționat și prin tăierea ultimului candidat! Specialiștii mi-au închis gura spunând că așa ceva nu e posibil ( de parcă n-aș fi participat la vreo 6 procese electorale pe alegeri generale și locale ) și, ca dovadă supremă, că nici la alegerile interne ale breslei avocaților și notarilor din București nu se procedează altfel! Le-am explicat faptul că faptul că și ei greșesc nu-mi oferă nici un confort pentru cazul de față și am cerut să se supună la vot! Imediat au găsit chichița că regulamentul nu mai permite propuneri dacă n-au fost făcute la începutul ședinței (aceea la care candidații și staff-ul lor tehnic oricum n-au fost admiși în sală).

Votul începe, echipele tehnice se aliniază în fața urnelor și cabinelor de vot cu ochii cât cepele pe procedura de vot, pe modul cum se distribuie buletinele de vot.

Lângă una dintre cabinele de vot era plasat un pensionar simpatic și amabil (nu-l cunosc) ce înmâna tuturor candidaților ce intrau în acea cabină de vot un pix pentru că, în mod surprinzător, în 90% din cazuri pixurile nu scriau pe suprafața pe care puneau buletinul. Când un tânăr din staff-ul lui Răzvan Burleanu i-a atras atenția și i-a cerut să părăsească acel loc domnul a devenit brusc nervos și deloc amabil.

Se încheie prima rundă cu greu, lucrurile au mers foarte prost, se numără voturile și rezultatul îl cunoașteți, Răzvan Burleanu și Vasile Avram intră în turul 2.

După cuvenitele negocieri în trei împreună cu Chivorchian, acesta anunță că va face echipă împreună cu Răzvan Burleanu și se trece la vot. În tot acest timp, un personaj cu părul alb, mi s-a spus că era Kassai, umbla printre votanți, probabil cerându-le tuturor câte un chibrit ;-) până când un tânăr din staff-ul lui Burleanu i-a atras atenția, i-a cerut să înceteze și l-a avertizat că va merge alături de el din acel moment pentru a nu face presiune pe delegați.

Turul al doilea a dat încă o dată, dacă mai era nevoie, proba unei lipse de organizare și previziune. Deși ar fi putut fi tipărite buletine de vot cu fiecare pereche ar fi putut ajunge în turul 2 ( 9 seturi a 250 pagini ) , s-a preferat tipărirea unui buletin anonim, fără nici un candidat scris, urmând ca cei care votau să scrie cu pixul numele celui votat! Procedura este iarăși în totală contradicție cu principiul că votul trebuie să rămână secret, identitatea celui care a votat putând fi dedusă din analiza scrisului acestuia. M-am gândit însă că tot din rațiuni de economie s-a luat această decizie și, din dorința să nu-l priveze pe Naș de cheltuielile cu mașina acordată, ar fi fost probabil în stare să se voteze și pe șervețelele care au rămas pe masă, la bufet!

Cert este că în tura a doua, după încă aproape două ore de chin, votul final a consfințit victoria lui Răzvan Burleanu, după parcurgerea cu greu și a unui episod mai tensionat, când au fost numărate în urna de vot două buletine suplimentare decât semnăturile făcute pe liste de cei care au votat, când au predat buletinul.

Totul s-a terminat la ora 19 seara și până la ora aceea, în bufetul respectiv nu și-a mai făcut nimeni apariția nici cu apă, nici cu cafea, ceai sau măcar vreo eugenie, nicicum felul 2 pe care-l așteptam eu de pe la ora 12, spre marea disperare și nemulțumire nu doar a mea, dar și a tuturor delegaților care au stat acolo nemâncați! Probabil că socoteala a fost că totul se termină de pe la ora 13.

 Fotbalul românesc a intrat așadar într-o eră post-nășistă! Așa cum am sperat noi, românii, la fiecare schimbare, așteptăm de la FRF nu doar vremuri mai bune dar și, dacă se poate, și niște sandvișuri mai acătării!