vineri, 28 februarie 2014

CUTREMUR ÎN INSTITUȚIILE BUGETARE ROMÂNEȘTI!!!

Bun, hai să ne lămurim odată și cu "tragedia" asta!

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/STS+Posibil+cutremur+IT+in+Romania+Microsoft+nu+mai+asigura+din+

Instituţiile statului se află în faţa unei crize IT majore, avertizează Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Trei sferturi dintre calculatoarele pe care le folosesc funcţionarii publici au sisteme de operare Windows XP, pentru care Microsoft nu va mai asigura nici întreţinerea şi nici soluţii antivirus în pas cu noile ameninţări. Magnitudinea deciziei Microsoft va fi majoră, susţin oficialii STS, pentru că statul român, deşi avertizat, nu s-a pregătit pentru acest moment.

Compania cu care am contract operează din anul 2005, PE LINUX, pentru Agenția Națională Sanitar-Veterinară din România, sistemul de înregistrare al animalelor din România (bovine, caprine, ovine, suine) care este un ditamai mamut, mai mare decât ăla de la Casa de Sănătate. E vorba de acei cercei de plastic pe care-i vedeți la urechea animalelor!

Peste 5000 de utilizatori din care 2500 veterinari concesionari cu contract cu ANSVSA operează acest sistem viu în fiecare secundă introducând date, animale noi născute, vânzări, abatorizări, analize recoltate, rezultate de laborator! Baza conține peste 85 milioane animale (și alea moarte trebuie ținute) și deservește inclusiv Agenția Națională pentru Plăți și Intervenții în Agricultură, culegând și validând TOATE cererile fermierilor pe schema de subvenție animale de vreo 4 ani încoace! TOTUL ESTE PE LINUX!!! 
Vă dați seama ce ne "cutremurăm" noi aici de-atâta timp, fără nici un suport pentru XP? Cât plângem în fiecare zi după el?


Recomand guvernanților români să bage mințile-n cap bugetarilor din agențiile din subordine, lămurindu-i cu binișorul la început că se poate face TOTUL și pe Linux, fără costuri, fără "cutremure"! Și DA, pentru liniștea lor și productivitate la serviciu, există și Solitaire și Minesweeper pe Linux!


Dați Share fraților, că trebuie lumea să afle, n-am nevoie de reclamă personală!

2 comentarii:

  1. Nu, bre, că există VBA scripts în Excel care nu merg pe Libre/Open/Whatever Office. Asta ține planeta captivă în lumea Microsoft. Eventual, câteva situri care încă mai cer Internet Exploder.

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitări încă odată pentru proiectul realizat și susținut de atâția ani. Dar și pentru acest comentariu privind alarma declanșată și la televizor. Chiar mă gândeam la "proiectul lui Teo" urmărind agitația - enormitățile dela Digi24 care vin după cele din învățământ (n-am putut răspunde pe portalul MEC-Siveco la panica profesorilor legată de eventuala trecere "pe un sistem exotic" precum GNU-Linux, căci administratorul portalului nu-mi autorizează contul :-)
    Răutăcios aș spune că a fost simplu cu Linuxu' la veterinari pentru că aceia n-au prea avut parte de laboratoarele SEI și lecțiile cu AEL :-)

    RăspundețiȘtergere