duminică, 11 decembrie 2011

Reclama – Pacoste sau beneficiu?


   Știu, am ascultat de-a lungul timpului o groază de teorii gen "reclama e sufletul comerțului", mi-au fost băgate pe gât teorii conform cărora dacă n-ar fi existat reclamele societatea nu s-ar fi dezvoltat în halul ăsta! În care hal, mă întreb? În cel în care acum mai marii statelor europene se dau peste cap să prevină un colaps financiar?
   De obicei toate teoriile astea cu beneficiile aduse de reclame au fost elaborate de firme de gulere albe care știu foarte bine a prosti omul, de regizori și actori al căror țel artistic este să ia banu' pe filmări cu domnișoara extaziată de noua pastă de dinți care, doar ea, și doar acum, după zeci de ani de când a fost inventată, curăță în sfârșit dinții.
   Bun, hai să nu intru în polemici inutile și să mă refer strict la moralitatea mesajului și acțiunii în sine. Publicitatea a depășit de mult pragul de necesitate a informării consumatorilor privind apariția unui produs. Concurența acerbă a producătorilor pe acapararea unei piețe se bazează acum pe prostirea consumatorilor într-un asemenea mod încât aceștia ar trebui să se simtă jigniți chiar.
   Prima metodă folosită a fost aceea a reinventării perpetue a produsului. Banala zeamă de detergent pentru îndepărtat zoaiele de pe farfurii a început să fie reinventată la fiecare 6 luni, de fiecare dată eficiența ei fiind cu 50% mai mare decât cea din trecut. În ritmul acesta, mă întreb oare de ce spăla bunica mea ceaunul cu TIX, pentru că probabil nu era bun de nimic pe vremea aceea deși, din câte mi-aduc aminte, mâncam întotdeauna din farfurii mereu curate.
   La fiecare nouă “ediție”, zeama botezată “inamic al grăsimii” conține un alt ingredient “minune” descoperit de o echipă de cercetători. Ieri zeama era cu esență de grepfruit, acum un an avea esență de măr verde (a căzut în desuet) și azi are esență de cocos, de palmier, de floare de colț. Cum naiba, că parcă floarea de colț era plantă ocrotită?
   După ce au epuizat toate ingredientele de care tot ciobanul auzise, au trecut la ingrediente exotice. Săpunul cutare acum are uleiuri de jojoba! Consumatorul pehlivan cască ochii larg, jooooojoobaaaaaa, ahaaaaa, rămâne perplex și, vădit impresionat, merge și caută pe goagăl să se lumineze ce-i aia jojoba. Când vede că ea crește hăt, colo departe, în țări străine, fuge la magazin și ia două, că e la promoție, alături de tigăi.
   După moda ingredientelor exotice a apărut acum moda compușilor chimici savanți cu care mergi la sigur, epatând o gamă mult mai largă de consumatori de la Coana Leana de la casierie până la Syly, noua “asistentă” cu nurii supradimensionați din emisiunile TV de mondenități.    Păi cine pana mea se mai spală astăzi pe cap cu șampon cu proteine din perle? Ăăăă? Costă băăă, țărane, da' face! După aia trebuie să te dai musai pe față cu o cremă care are coenzima Q10 și apoi pe mâini cu altă cremă care conține alantoină.
   Nici bărbații nu sunt uitați! Ne este prezentat un macho care se spală pe cap cu șampon care conține “taurină”, și-l cumperi, deși nu știi sigur dacă asta nu-i extrasă din fecale de taur. Nu contează asta, contează că ai mai auzit undeva termenul ăsta și ți se pare că ceva din puterea și mădularul taurului se va lipi cumva și de tine.
   Iaurtul nu mai e ca pe vremuri. Dacă bei iaurt din ăla chior, fără “Bifidus esensis”, ești învechit, nu știi ce-i nou, trebuie să ieși la pensie.
   Altă metodă de prostit proștii este aceea în care ți se bagă în cap că un anumit produs te face mai deștept, mai frumos, cu obrazul mai subțire și că toate gagicile o să tabere pe tine când ieși din lift.
   Până și pentru un banal ceai la sticlă de plastic făcut din multă apă și puține arome, reclama televizată este cu aluzii sexuale, fiind prezentați doi tineri fiind puși pe hârjoneală. Ce declanșează ea în mintea tânărului înfierbântat? O logică de reflexe pavloviene gen “cumperi ceai din ăla, îți pică gagicile în brațe precum prunele din pom toamna”. Te dai cu parfumul prezentat de Banderas și noaptea visezi erotic că șefa ta ți-a smuls hainele, te-a trântit pe masa de ședință și ți-a ridicat … salariul.
   Nu mai continuă, că probabil că ați remarcat toate acestea. Alta este problema și este mai tragică.
   Plecăm de la premisa, logică dealtfel, că nu toți cetățenii unei nații au același grad de pregătire, de inteligență. Moral este ca atunci când cineva mai educat, cu mai multe cunoștințe, intră într-o relație cu un seamăn mai puțin dotat, să nu încerce să profite de acest lucru, inducându-l în eroare sau, mai rău, furându-l pe față.
   Din păcate, extrem de multe reclame apelează din ce în ce mai des la metode prin care induc consumatorilor mai puțin avizați impresii false, determinându-i să cheltuiască inutil bani, sperând zadarnic că va veni odată și soarele pe strada lui, doar datorită faptului că a cumpărat cutare lucru. Impresii false aduc oamenii în bănci, pentru a-și face credite pentru case sau mașini sau televizoare scumpe pe care poate nu și le pot permite. Reclama, folosită în acest mod, devine înșelătorie și seamănă din ce în ce mai mult cu hoția pe față a unui vânzător de butic care-i dă o sticlă de lapte expirat și rest mai mic unui bătrân cu ochii încețoșați de cataractă.
   În opinia mea, CNA-ul, în loc să alerge să amendeze posturile care cuvântă împotriva puterii, ar face bine să aibă grijă de modul în care anumite firme înțeleg să facă reclamă exploatând deficiențele de educație a unei mari părți a consumatorilor.
   Dacă ar fi făcut asta mai de demult, poate că numărul celor care astăzi nu-și mai pot plăti creditele ar fi fost mult mai mic. Îmbiat fiind din toate părțile cu “credit doar cu buletinul”, românul mai puțin informat, dar pofticios, a alimentat cu cărbuni cazanul unei societăți de “consum cu orice preț” (știu, sună ca un slogan comunist de pe vremuri dar a devenit realitate) societăți care, conform evidențelor, n-a avut deloc habar că se îndreaptă entuziast și cu mare viteză către o prăpastie economică.
   Reunite în grabă, puterile lumii încearcă să frâneze trenul în timp ce prin vagoane, un vânzător ambulant prezintă noua promoție la tabelete sau smartphone-uri “cu care poți sta oricât (câtă vreme plătești) cu prietenii la taclale pe Facebook” unor călători dispuși încă să-și toace până la ultimul sfanț pe orice produs aflat în trendul fashionist.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu