Noul ROM – pentru românii care, de foame, uitaseră gustul patriotismului

    O nouă dilemă existențială s-a ițit pe piață acum o lună, tulburând existența plină de serenitate a românului lipsit de griji în drumul său către societatea în care toți ar trebui să trăim bine: schimbarea la față a vechiului baton de ciocolată ROM și îmbrăcarea lui într-o haină nouă, simbol al democrației, steagul american. N-am să reiau aici istoria tămbălăului cu reclama, cei care n-o știu n-are rost să citească acest post.
    Nefiind încă obișnuit cu obiceiul mințitului poporului cu televizorul și nici cu tehnicile moderne de marketing prin fraieritul clientului credul, am căzut și eu în aceeași plasă cu mai mulți comentatori din onlain, criticând cu jumătate de tweet noul look de toamnă al vechiului baton de ciocolată simplă cu ROM.
    Prietenii știu că nu sunt un fan al companiilor care realizează reclame, care fac profit din lămuritul cumpărătorului că numai lamele acelea scumpe te bărbieresc cel mai bine, că “noua” formulă cu detergent de vase cu extract de nufăr de Nil curăță cel mai bine zoaiele de pe farfuriile unsuroase. Eram suficient de detașat ca să accept rolul de prost uituc, de dragul jocului mass-media în care eu primesc un program TV ca vai de el, ca să nu zic de căcat, contra a câteva minute de răbdare în care pretind că mă interesează produsele la care fac ei reclamă. Pentru că dacă ar fi să-mi aduc aminte, ar trebui să mă întreb dacă după vreo 20 de “noi formule magice” de Fairy descoperite la fiecare trei luni, nu cumva TIX-ul cu care spălam vasele înainte de '89 era în fapt nisip curat comunist și ca urmare ineficient.
    Trebuie să recunosc faptul că anumite reclame prezintă tehnici noi și revoluționare cum ar fi cea mai modernă metodă de făcut labă, aceea în care pui doar două picături de Cillit Bang și nu mai trebuie să freci deloc.
    Nu e greu de dedus că publicul țintă al reclamelor cu pricina nu debordează de inteligență. Nu pot să accept faptul că un inginer cu capul pe umeri se orientează pentru un anumit card bancar doar pentru că vede niște idioți la televizor care se întreabă în momente din cele mai nepotrivite: “Oare cu cine face banking cutare pițipoancă?”.
    O da, nu neg că există și descurajant de mulți cocalari care își fac filme cu telefonul mobil stând în parcare la Mall lângă mașina mult visată și pun filmul pe IuTiub să-l vadă flăcăii rămași să lucreze sfecla în satul natal, la cooperativă. Pentru firmele firoscoase de marketing, din acelea dispuse să vândă reclamă și pentru etnobotanice dacă ar fi fost cumva legale, cocalarul acela este “în target”. Și clientul nostru e stăpânu' nostru, câtă vreme are un portofel și poate fi convins că Xtra-Buzz e o mâncare ieftină și , culmea, chiar și sănătoasă.
    De la această tacită acceptare a rolului de prost de conjunctură căruia îi curg scuipați din gură pe timpul meciului de fotbal pe care doresc să-l văd până la tumbele cu pretenție de “experiment social” executate de McCann Erickson, începe să fie cam mare distanța.
    Nu mică mi-a fost mirarea când, citind astăzi o dezvăluire despre campania și “strategia” din spatele farsei nici măcar reușite cu steagul american, aflu de fapt că “obiectivul campaniei a fost un exercițiu de patriotism. Am vrut de la bun început să trezim reflexele de autoapărare ale românului și să îi dovedim că iubește țara asta.”
    Cât de idiot, cât de credul, cât de pedelist trepanat trebuie să mă considere cei de la McCann Erickson să-și închipuie că eu aș putea crede că scopul principal al reclamei NU ESTE mărirea vânzărilor la ciocolata aia cu rom ci testatul patriotismului național.
    Revenind la obiectul distracției: ciocolata aia amărâtă care a încăput pe mâna specialiștilor în vândut congelatoare eskimoșilor. Cred că în viața mea am mâncat vreo 4 ciocolăți de tipul acela, 2 înainte de '89 și 2 acum vreo 2 ani, de curiozitate. Nici înainte nu era ceva să dai cu căciula-n câini sau să-ți curgă balele după ea, cum a fost de exemplu ciocolata “Postăvarul” care se găsea ceva mai greu. Nu mai vorbesc de finețurile de ciocolăți străine cu alune, stafide și alte ingrediente de care cerul gurii mele a apucat să se bucure.
    Ciocolata aceea probabil că își câștigase un anumit segment de piață. Datorită reformelor de succesuri împlântate adânc în poporul român, vânzările or fi scăzut, probabil și datorită faptului că oamenii au început să socotească dacă nu-i iese mai ieftin și mai sănătos de-un dulce dacă fierbi acasă niscai prune pentru un magiun.
    Proprietarul mărcii, habar n-am cine e dar căruia îi doresc prosperitate, și-a zis probabil: ia să chem eu niște maeștri ai reclamelor, marketingului și vânzărilor cu orice preț. Ei vor face o chestie dom'le … ceva deștept, de românu' nu-și va mai cumpăra nici pâine ci doar batoane cu noul ROM ca să-și arate măsura patriotismului, până când vor da în diabet zaharat, moment în care vom scoate varianta “noul ROM dietetic și fără zahăr” și apoi cel pentru șoferi “noul ROM fără alcool ci doar cu aromă de ROM”. Proști să fie, că bani se tipăresc la o adică, atât așteaptă Isărescu.

    Domnilor de la McCann Erickson, vă asigur că există extrem de mulți români care își aleg abonamentul la telefonul mobil prin simpla comparație a ofertelor, nu pentru că nevasta lui Cerebel îi aruncă-n cap pampersul celei mici și “ne râdem pe noi”. Vă mai asigur că după ce m-au astenizat unii cu “Belvita Start”, n-am cumpărat niciodată vreun pachet de curiozitate, n-am depus niciodată bani la Piraeus Bank și nici n-am vreun imbold lăuntric pentru că văd un cuplu la masă cum le cresc deodată cercei la urechi și ceasuri la mână. “Măgura cu lapte și miere” n-am s-o iau vreodată decât de foame, nu și pentru că, mâncând-o, aș fantasma că o ung pe gagica aia (mișto, recunosc) pe țâțe cu lapte și miere.
    Vă garantez că mă enervează la culme tâmpenia de reclamă în care viitorul socru îi spune pretendentului “Cel puțin ai o mașină drăguță”. Și știți ce? Culmea e că habar n-am nici măcar ce marcă are mașina aia!
    Da, vreo câțiva maneliști s-ar putea să-și cumpere BMW dacă o să-l vadă pe Guță că se dă jos dintr-unul decapotabil, flancat de “femeile lui” pleznindu-le cizmulițele și fustele scurte de atâtea șunci și spre ciuda dușmanilor lui.
    DA, vă dau dreptate, e publicul vostru tradițional, știm că rapoartele le dați mai sus către conducere la număr de urechi împărțit la doi, dar e bine să știți că noi știm care-i adevărul.
    DA, știm că pentru voi, portofelul nu știe carte, pentru a parafraza o vorbă de duh des întâlnită între șoferi.