"PROIECTE" ... ultima modă lingvistică !
De-a lungul timpului, în vocabularul restrâns al românului mediatizat și-au făcut loc mai multe cuvinte care, la un moment dat, au fost în vogă. Adică trendy, ca să fiu și eu în ton cu moda.
Imediat după revoluție, jurnaliștii, politicienii și analiștii au găsit cuvântul "erijat" și de plăcerea gâdiliturilor generate limbii de asocierea r-ului cu j-ul, l-au tocat până ce savoarea i-a dispărut, precum aroma de mentă dintr-o gumă de mestecat pe care o scuipi la primul coș de gunoi după ce-ai sleit-o de dulceață. Nu stau acum să fac inventarul tuturor acestor cuvinte dar nu pot să depășesc momentul fără să-mi aduc aminte de "realizările" tuturor celor care și-au dat seama de ceva sau de cei care vrând să depună o cerere de finanțare la o bancă sunt îndrumați să "aplice" ceva, nu știu pe ce sau cui. Eu știam că numai vopseaua se aplică sau palmele.
Moda cu proiectele nu este foarte nouă, dar a devenit pe zi ce trece din ce în ce mai agasantă. Probabil că excesul folosirii termenului a fost forțat de procedurile U.E. prin care se frânează firoscos accesul (da, da ... am folosit corect termenul frânează) la fondurile europene, care acces nu se putea face în lipsa unui PROIECT.
Cred că eu am rămas cantonat în accepțiunea pe care, ca studenți, îl dădeam acestui termen, PROIECT, adică niște pagini, câteva planșe, scheme, un "ozalit" (pentru cine mai are idee de ce înseamnă) care reprezentau o etapă distinctă și palpabilă a unei idei în drumul către o viitoare realizare. Un PROIECT era pe de-o parte, ceva mai mult decât o simplă idee ce poate fi expusă pe colțul unui șervețel, la o bere iar pe de altă parte mai puțin decât vreun produs finit, aflat în fazele de experimentare.
Astăzi, cuvântul e folosit de-a valma atât pentru lucruri terminate cât și pentru vreo trăznaie care-i umblă cuiva prin cap fără nici măcar să însemne ceva practic. Astăzi, de exemplu, doamna Udrea și-a lansat "Proiectul Bucureștiul meu". Ce-i aia, n-am reușit să aflu și nici să înțeleg dar ceva mă face să cred că nici eleganța sa nu știe foarte exact. Adică e un fel de "chestie care sună bine ca slogan și merită să caști gura la ea". Mai mult, dacă bucureștenii au vreun "proiect" (cum altfel?) ce privește Bucureștiul ar putea să vină să contribuie și ei la marele proiect "Bucureștiul meu".
Totul în România e într-un proiect continuu. Autostrăzile sunt "în proiect", legile nu scapă nici ele prea ușor din sertarele parlamentarilor de metamorfoza din "proiecte de legi" decât în măsura în care servesc vreunui "proiect" personal, toți candidații la Primărie nu sunt credibili dacă n-au, normal, "un proiect", 4 tineri care vor să facă o trupă (pe stil vechi) lucrează astăzi de fapt la "un proiect muzical", un sit web cu o temă originală este "proiectul meu", mai lipsește puțin și doi tineri nu se mai giugiulesc ci o pun pe înserate în parc de un "proiect de familie".
Birocrația de sorginte europeană și aparența de seriozitate asociată termenului "PROIECT" dau o aură de prețiozitate oricărui lucru de care este agățat, ca o etichetă cu "95% cașmir" pusă unei banale pufoaice făcută din "blană de Săvinești". În spatele gloss-ului lingvistic se ițește în fapt adevăratul brand național, superficialitatea. Nuanța fină de improbabil din termenul "PROIECT" vine mănușă peste cazurile când cineva trebuie să câștige și din eșecuri, cum ar fi firmele de consultanță care au încasat 4.5 milioane euro pentru cele 21 de PROIECTE depuse de diverse primării din județul Brăila, pentru finanţare prin Măsura 3.2.2 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) din care NICI UNUL NU A FOST SELECTAT !!!. Detalii AICI.
Imediat după revoluție, jurnaliștii, politicienii și analiștii au găsit cuvântul "erijat" și de plăcerea gâdiliturilor generate limbii de asocierea r-ului cu j-ul, l-au tocat până ce savoarea i-a dispărut, precum aroma de mentă dintr-o gumă de mestecat pe care o scuipi la primul coș de gunoi după ce-ai sleit-o de dulceață. Nu stau acum să fac inventarul tuturor acestor cuvinte dar nu pot să depășesc momentul fără să-mi aduc aminte de "realizările" tuturor celor care și-au dat seama de ceva sau de cei care vrând să depună o cerere de finanțare la o bancă sunt îndrumați să "aplice" ceva, nu știu pe ce sau cui. Eu știam că numai vopseaua se aplică sau palmele.
Moda cu proiectele nu este foarte nouă, dar a devenit pe zi ce trece din ce în ce mai agasantă. Probabil că excesul folosirii termenului a fost forțat de procedurile U.E. prin care se frânează firoscos accesul (da, da ... am folosit corect termenul frânează) la fondurile europene, care acces nu se putea face în lipsa unui PROIECT.
Cred că eu am rămas cantonat în accepțiunea pe care, ca studenți, îl dădeam acestui termen, PROIECT, adică niște pagini, câteva planșe, scheme, un "ozalit" (pentru cine mai are idee de ce înseamnă) care reprezentau o etapă distinctă și palpabilă a unei idei în drumul către o viitoare realizare. Un PROIECT era pe de-o parte, ceva mai mult decât o simplă idee ce poate fi expusă pe colțul unui șervețel, la o bere iar pe de altă parte mai puțin decât vreun produs finit, aflat în fazele de experimentare.
Astăzi, cuvântul e folosit de-a valma atât pentru lucruri terminate cât și pentru vreo trăznaie care-i umblă cuiva prin cap fără nici măcar să însemne ceva practic. Astăzi, de exemplu, doamna Udrea și-a lansat "Proiectul Bucureștiul meu". Ce-i aia, n-am reușit să aflu și nici să înțeleg dar ceva mă face să cred că nici eleganța sa nu știe foarte exact. Adică e un fel de "chestie care sună bine ca slogan și merită să caști gura la ea". Mai mult, dacă bucureștenii au vreun "proiect" (cum altfel?) ce privește Bucureștiul ar putea să vină să contribuie și ei la marele proiect "Bucureștiul meu".
Totul în România e într-un proiect continuu. Autostrăzile sunt "în proiect", legile nu scapă nici ele prea ușor din sertarele parlamentarilor de metamorfoza din "proiecte de legi" decât în măsura în care servesc vreunui "proiect" personal, toți candidații la Primărie nu sunt credibili dacă n-au, normal, "un proiect", 4 tineri care vor să facă o trupă (pe stil vechi) lucrează astăzi de fapt la "un proiect muzical", un sit web cu o temă originală este "proiectul meu", mai lipsește puțin și doi tineri nu se mai giugiulesc ci o pun pe înserate în parc de un "proiect de familie".
Birocrația de sorginte europeană și aparența de seriozitate asociată termenului "PROIECT" dau o aură de prețiozitate oricărui lucru de care este agățat, ca o etichetă cu "95% cașmir" pusă unei banale pufoaice făcută din "blană de Săvinești". În spatele gloss-ului lingvistic se ițește în fapt adevăratul brand național, superficialitatea. Nuanța fină de improbabil din termenul "PROIECT" vine mănușă peste cazurile când cineva trebuie să câștige și din eșecuri, cum ar fi firmele de consultanță care au încasat 4.5 milioane euro pentru cele 21 de PROIECTE depuse de diverse primării din județul Brăila, pentru finanţare prin Măsura 3.2.2 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) din care NICI UNUL NU A FOST SELECTAT !!!. Detalii AICI.
Comentarii
Trimiteți un comentariu