duminică, 31 martie 2013

Cum e cu carnea calului?


Prin anul 2003, băieții de la Comunitatea Europeană stăteau cu jordia pe noi să ne aliniem la toată legislația UE în mai toate domeniile. Unul în care am avut ocazia să fiu implicat foarte adânc a fost identificarea și înregistrarea într-o bază de date națională a speciilor bovine și bubaline, ovine, caprine, porcine și .. și .. CABALINE, adecă carevasăzică, calu’ !
Motivele pentru care ne presau toate regimentele de controlori încruntați de la UE erau, cel puțin din declarațiile lor, cât se poate de nobile și de exacte. Trasabilitatea era elementul important al proiectului, noi urmând să depunem toate eforturile în urmărirea atentă a călătoriei cotletului de vacă și costițelor de berbecuț de pe colinele verzi până la abatoare și apoi, hăt, mai departe, până în punga din galantar și finalmente în farfuria gurmandului.
Celor interesați aș putea să le arăt sursele de la modulul “COHORTA” a cărei explicație savantă este: “acoperirea minimă a mulțimilor cu care un animal a intrat în contact, cu restricții de timp”. De fapt prin acest modul se urmăreau toate interacțiunile animalului cu alte animale (posibil bolnave) în diverse ocazii în care ele socializau, cu sau fără voia lor, la târgul de animale, în camionul care le transporta de la o fermă la alta sau către abator.
Nu vă mai povestesc cât de amănunțit era controlată Agenția Națională Sanitar Veterinară și programul pe care-l întrețineam pentru a răspunde cât mai bine “cerințelor Uniunii Europene”. Și acum mai am în structura tabelelor câmpul “e-mail” în tabela “văcari”, pentru că așa erau specificațiile.
La momentul acela eram, sincer să fiu, uimit și oareșcum puțin intimidat de precizia și exactitatea în documente, proceduri și verificări în cruciș, principiul “celor 4 ochi”, eșantioanele de risc și restul calabalâcului statistic la care programele noastre trebuiau să răspundă prompt și fără greșeală. În ochii mei de fraier de atunci, Uniunea asta Europeană era un mecanism de ceasornic elvețian (deși elvețienii parcă ziseră pas la chestia asta) în care toate lucrurile erau reglementate la milimetru și milisecundă, în care toate instituțiile publice, agențiile și chiar firmele se mișcau perfect, precis și grațios, într-un sincronism perfect cu legislația și regulile nescrise ale economiei de piață.
De atunci, mai multe lucruri mi-au zdruncinat această imagine idilică a unei uniuni perfecte, în interesul tuturor cetățenilor ei, m-am cam lămurit că ea acționează mai degrabă în interesul tuturor companiilor care-i sponsorizează oficialii și le dictează măsurile și direcțiile de acțiune. Însă ultima chestie mestecată cu nesaț de presă (și când zic mestecat, o zic la propriu) este isteria cu carnea de cal găsită de englezi în diverse produse din supermarket-uri, știre comunicată cu scârbă, special să ne oripileze, de parcă ar fi fost carne de câine turbat. Trec peste coincidența că trebușoara asta răsări exact în perioada în care prin Anglia sunt voci care discută despre oportunitatea ieșirii regatului Marii Britanii din hora tovărășească europeană și peste cealaltă coincidență că la inventarul acarilor s-a găsit tocmai un Păun de România care exporta și el legal, corect și cu acte în regulă, carne de cal pe undeva prin Cipru, din Cipru în Luxemburg, din Luxemburg în Olanda, din Olanda în Franța, din Franța 1 în Franța 2 și apoi din Franța 2 în Anglia.
Amărâtu’ nostru de exportator scria și el corect pe etichetă “Carne dă cal” și o vindea cu vreun preț de nimic unui lanț întreg de deștepți europeni care plimbau hârtii și facturi să-i ascundă urma și să-i ridice prețul. Să fie motivul acela că unora le e cam scârbă să mănânce carne pe care scrie “Made in Romania” dar o adoră pe-aia “Emballé au Toulouse-Lautrec”*) ? Nu crez, că pe Prințul Charles văzui că nu-l deranjează!
Uniunea Europeană găsi de cuviință că agricultura și creșterea animalelor TREBUIE musai subvenționată pentru că altfel, vezi Doamne, prețul produselor agricole de la producător ar crește foarte mult. De aceea mai marii europeni se strâng din când în când și, din ochi, evaluează ei cam care-i subvenția pe care trebuie s-o primească țăranul francez (peste 300€) și ăl român (pe undeva peste 100€ că-i mai fraier și super-negociatorul nostru are o jenă) pentru același tip de activitate. Pe motiv că primește subvenție, țăranul e nevoit să accepte la vânzare prețuri impuse foarte mici, însă vinde unui lanț de intermediari care-i ridică prețul până-n tavan sau mai exact, până unde poate plăti piața.
Păi, bine, măi maestre Barroso, ce să mai înțeleg eu din chestia asta? Înțeleg așa, că în materie de TRASABILITATE voi ne controlați la batistuță și unghiuțe și ne dădeați cu linia la palmă să facem dosarul vacii mai dihai decât ăla de la cadre pe când voi sunteți efectiv praf la capitolul ăsta? V-a luat vreo două săptămâni să aflați că aveți abatoare și în Anglia, care ambalau calul pe post de vacă?
Și pe urmă să înțeleg că voi subvenționați țăranul doar ca să faceți loc în marja de profit unei “cohorte” întregi de firme care n-au văzut vaca decât în poze sau la National Geographics?
*) Îmi zice cineva că Toulouse-Lautrec nu mai ambalează carne, e o confuzie cu meciul de fotbal Toulouse-Lautrec din campionatul Franței, terminat anul trecut cu 2-0.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu