Ingineriile financiare şi criza economică
Aşa după cum o greşeală mărturisită este pe jumătate iertată, unii au extrapolat şi cred că dacă bârfim suficient de mult o problemă, s-ar putea s-o rezolvăm pe jumătate, drept pentru care toată presa dezbate câtu-i ziulica de mare diverse cestiuni, arzătoare la ordinea zilei, justiţia lui Becali, echipa lui Piţurcă, bătaia de la Mall şi oferta privind locul de veci al lui Ciuvică. Interesul deosebit pentru astfel de probleme cu deznodământ vital pentru liniştea spirituală a naţiei române şi creşterea productivităţii „muncii“ de a doua zi la serviciu pe „mess“, e moştenit probabil de pe vremea succesului de box-office al dispariţiei Elodiei şi a scandalului din budoarul Romaniţei.
Pe lângă toate acestea, problema împrumutului de la FMI, a trecut fără să trezească prea mult interes. Actorii politici au fost destul de debusolaţi în această privinţă, neştiind cum o să iasă de fapt la final, când vom trage linia, au bălmăjit-o de n-a înţeles nimeni nimic, pornind de la prima bulă venită de la Cotroceni, „împrumutul de la FMI e ultimul lucru pe care-l va face România“, până la mai plastica viziune a „centurii de siguranţă“ sau a paraşutei în caz de picaj economic, fără să ştim dacă atunci când tragem mânerul paraşutei nu ies cumva din rucsac vreo câteva cărămizi legate bine între ele.
Citesc o ştire şi mă minunez: din totalul banilor pe care sistemul bancar îl fâţâie prin conturi, numai vreo 2% sunt operaţiuni bancare (plăţi, încasări) legate de produse şi servicii. Restul de 98% este un soi de vapourware fiscal, operaţiuni financiare, pase cu credite şi debite, lăsatul cursului de schimb în ofsaid, speculaţii făcute de ingineri financiari şcoliţi prin firme de consultanţă cu pedigree şi evaluări de rating de ţară care încasau facturi grase şi dădeau unor ţări note mari de trecere exact înainte cu o lună ca economia lor să se proptească cu râtul în pământ.
Nici nu e de mirare că după atâta alba-neagra cu umbre de bani fictivi lumea începuse să creadă că fişicul de bani se găsea nu sub unul, ci sub fiecare dintre cele trei pahare întoarse cu susul în jos şi că după încă câteva pase magice, din cauza vitezei de rotaţie timpul se contractă, banii se înmulţesc şi economia creşte ca aluatul de cozonac.
OK, am înţeles oferta de nerefuzat, o să luăm împrumutul de la FMI „ca să relansăm economia“, să lăsăm lesa ceva mai lungă băncilor, ca să reia creditarea, să dăm cărbuni economiei, ca să duduie din nou. Ca inginer român priceput în toate ce mă aflu, chiar fără pregătire economică de specialitate, ceva îmi pute. Cineva încearcă să mă sugestioneze ca să cred că de mâine, odată ce băncile vor primi un balon de oxigen, se vor îngrămădi să ofere credite fabricilor de mobilă, fermelor de lapte, fabricilor de mezeluri, firmelor de informatică. Seeerioooos? Mergem să testăm? Tu ceri credit ca să-ţi iei un aparat de muls lapte şi eu cu încă zece prieteni ca să ne cumpărăm tembelizor cu plasmă să vedem OTV-ul. La vederea cui crezi tu că o să saliveze băiatul ăla de la bancă cu cravată roşie care-mi pune căţelandrul în braţe şi-mi spune că să nu-mi fac probleme că „o cumpărătură duce la alta“ ?
Păi în primul rând, o să se uite la tine, măi „investitorule“, şi indiferent ce scrie în balanţa ta contabilă, va avea tot timpul frica să nu dai cumva faliment, pe când în noi va vedea 11 fraieri care o să muncească pe brânci să-şi plătească creditele pentru plasmă. Dacă mai punem la socoteala asta şi faptul că eu n-am auzit de nici o firmă prin Vaslui sau prin Slobozia care să producă televizoarele cu plasmă, spuneţi-mi şi mie, cum urmează reluarea creditării să relanseze economia NOASTRĂ ?
Alte state europene aleg şi ele diferit strategia cu care încearcă să reîncălzească economia. Unele aruncă cu lopata la bănet în cazanele unor bănci, în speranţa că jarul de pe fundul cuptorului mai mocneşte şi focul va mai produce ceva abur cu care să învârtă roata economiei. Altele, precum Germania, în loc să susţină băncile să dea populaţiei credite pentru automobile, preferă să sprijine direct cetăţeanul să-şi schimbe rabla. O abordare similară ar fi putut face ai noştri şi dacă ar fi decis să încerce creditarea fiscală a microîntreprinderilor direct de către stat.
Privită din acest punct de vedere, propunerea blondei de la turism, de stimulare a cetăţeanului să mai viziteze şi munţii de la Întorsura Buzăului, indiferent de cât de populistă apare şi indiferent de care a fost motivaţia reală, s-ar putea să aibă o eficienţă ceva mai mare în susţinerea industriei autohtone de turism.
Pe lângă toate acestea, problema împrumutului de la FMI, a trecut fără să trezească prea mult interes. Actorii politici au fost destul de debusolaţi în această privinţă, neştiind cum o să iasă de fapt la final, când vom trage linia, au bălmăjit-o de n-a înţeles nimeni nimic, pornind de la prima bulă venită de la Cotroceni, „împrumutul de la FMI e ultimul lucru pe care-l va face România“, până la mai plastica viziune a „centurii de siguranţă“ sau a paraşutei în caz de picaj economic, fără să ştim dacă atunci când tragem mânerul paraşutei nu ies cumva din rucsac vreo câteva cărămizi legate bine între ele.
Citesc o ştire şi mă minunez: din totalul banilor pe care sistemul bancar îl fâţâie prin conturi, numai vreo 2% sunt operaţiuni bancare (plăţi, încasări) legate de produse şi servicii. Restul de 98% este un soi de vapourware fiscal, operaţiuni financiare, pase cu credite şi debite, lăsatul cursului de schimb în ofsaid, speculaţii făcute de ingineri financiari şcoliţi prin firme de consultanţă cu pedigree şi evaluări de rating de ţară care încasau facturi grase şi dădeau unor ţări note mari de trecere exact înainte cu o lună ca economia lor să se proptească cu râtul în pământ.
Nici nu e de mirare că după atâta alba-neagra cu umbre de bani fictivi lumea începuse să creadă că fişicul de bani se găsea nu sub unul, ci sub fiecare dintre cele trei pahare întoarse cu susul în jos şi că după încă câteva pase magice, din cauza vitezei de rotaţie timpul se contractă, banii se înmulţesc şi economia creşte ca aluatul de cozonac.
OK, am înţeles oferta de nerefuzat, o să luăm împrumutul de la FMI „ca să relansăm economia“, să lăsăm lesa ceva mai lungă băncilor, ca să reia creditarea, să dăm cărbuni economiei, ca să duduie din nou. Ca inginer român priceput în toate ce mă aflu, chiar fără pregătire economică de specialitate, ceva îmi pute. Cineva încearcă să mă sugestioneze ca să cred că de mâine, odată ce băncile vor primi un balon de oxigen, se vor îngrămădi să ofere credite fabricilor de mobilă, fermelor de lapte, fabricilor de mezeluri, firmelor de informatică. Seeerioooos? Mergem să testăm? Tu ceri credit ca să-ţi iei un aparat de muls lapte şi eu cu încă zece prieteni ca să ne cumpărăm tembelizor cu plasmă să vedem OTV-ul. La vederea cui crezi tu că o să saliveze băiatul ăla de la bancă cu cravată roşie care-mi pune căţelandrul în braţe şi-mi spune că să nu-mi fac probleme că „o cumpărătură duce la alta“ ?
Păi în primul rând, o să se uite la tine, măi „investitorule“, şi indiferent ce scrie în balanţa ta contabilă, va avea tot timpul frica să nu dai cumva faliment, pe când în noi va vedea 11 fraieri care o să muncească pe brânci să-şi plătească creditele pentru plasmă. Dacă mai punem la socoteala asta şi faptul că eu n-am auzit de nici o firmă prin Vaslui sau prin Slobozia care să producă televizoarele cu plasmă, spuneţi-mi şi mie, cum urmează reluarea creditării să relanseze economia NOASTRĂ ?
Alte state europene aleg şi ele diferit strategia cu care încearcă să reîncălzească economia. Unele aruncă cu lopata la bănet în cazanele unor bănci, în speranţa că jarul de pe fundul cuptorului mai mocneşte şi focul va mai produce ceva abur cu care să învârtă roata economiei. Altele, precum Germania, în loc să susţină băncile să dea populaţiei credite pentru automobile, preferă să sprijine direct cetăţeanul să-şi schimbe rabla. O abordare similară ar fi putut face ai noştri şi dacă ar fi decis să încerce creditarea fiscală a microîntreprinderilor direct de către stat.
Privită din acest punct de vedere, propunerea blondei de la turism, de stimulare a cetăţeanului să mai viziteze şi munţii de la Întorsura Buzăului, indiferent de cât de populistă apare şi indiferent de care a fost motivaţia reală, s-ar putea să aibă o eficienţă ceva mai mare în susţinerea industriei autohtone de turism.
Comentarii
Trimiteți un comentariu